Cand te intampina cu zambetul pe buze la sala de “ne(s)crima” Milu Café si-ti spune “N-am venit inarmata, e totul safe!” parca te linistesti. Vorbeste la fel de bine precum face scrima si nici nu-ti dai seama cand trece o ora jumatate intr-o discutie relaxata despre sport, psihologie, modele, Brânzica, evenimente la care nu e recunoscuta metamorfozata intr-o femeie eleganta, conditiile de antrenament sau despre cum te ia viata pe nepregatite…
***
Partea I*
…Sau nu au incredere in ei sa-si asculte cu adevarat chemarea!
Ana-Maria Brânză: Iti ziceam ca m-a luat viata pe nepregatite … dupa 26 de ani de pregatire! Intotdeauna mi-am imaginat ca sportivii de performanta traiesc intr-un glob, la propriu un glob de sticla, si, cand te retragi, practic acel glob se sparge. Si asta, indiferent de cat de pregatit te consideri pentru “lumea de dupa” – eu chiar ma consider pregatita – te ia pe sus…
Terrapsy: Pana la urma viata e o continua cautare a ceea ce esti, ceea ce ti-e dat sa fii…
Ana-Maria Brânză: Da, dar din pacate mi se pare ca oamenii se opresc atat de repede din cautari si nu-si dau timp…
Terrapsy: Sau nu au resurse. Nu au oamenii potriviti langa ei, care sa-i indrume. Sau din contra au oameni care-i indruma in cu totul alta directie…
Ana-Maria Brânză: Sau nu au incredere in ei sa-si asculte cu adevarat chemarea!
Terrapsy: Vorbind despre “mastile” pe care le purtam, acum imi dau seama ca in sportul vostru chiar exista o masca reala…
Ana-Maria Brânză: Acest sport este recomandat copiilor introverti, celor cu probleme de adaptare… simplul lucru ca nu li se vad fetele pentru ei este o plasa de siguranta! Uite, una din colegele cu care am performat in aceeasi echipa, campioana mondiala, chiar declara ca pe ea o ajuta foarte mult faptul ca stie ca nu poate fi privita! Dar suntem diferiti, pe mine ma cam incurca masca aia! 😊
Terrapsy: Emotiile?
Ana-Maria Brânză: Asta ne tine vii de fapt! Daca nu le ai e o problema. In mometul in care ma trezesc dimineata inainte de competitie si ma simt asa – relaxata ca o floricica, nu simt nimic, nu m-as mai duce la concurs, stiu clar ca nu o sa-mi iasa! Pentru ca emotia ma tine concentrata si conectata la ceea ce am de facut!
Terrapsy: E o sursa de energie…
Ana-Maria Brânză: Exact! Pe care trebuie sa inveti cum sa o folosesti sa lucreze in favoarea ta, sa nu te copleseasca, pentru ca exista si aceasta categorie! Timpul si experienta te invat acum sa o gestionezi! Nu iti trebuie vreo facultate speciala pentru treaba asta!
“Daca ei au reusit sa ajunga la linia de finish si eu pot sa reusesc astazi cand imi e rau, mi-e greu, ma doare!”…
Terrapsy: Ai modele? Ai avut modele in sport si cat de important este?
Ana-Maria Brânză: Nu am avut modele neaparat, ba din contra, in momentul in care am inceput sa performez la competitiile nationale si mai marii scrimei romanesti au vazut o urma de talent si potential, au inceput sa ma compare cu Laura Badea – campioana olimpica la Atlanta in ’96, iar pe mine nu ma deranja nimic mai tare ca aceasta comparatie, pentru ca eu nu voiam decat sa fiu eu mai buna ca mine in fiecare zi. Dar faptul ca nu am avut modele nu inseamna ca nu apreciez anumiti sportivi, biblioteca mea este plina de biografiile unor sportivi extraordinari din care mi-am luat inspiratie! Eu consider ca fiecare om are o poveste care-i poate inspira pe ceilalti! Iar in momentele in care imi era greu ma gandeam la acesti sportivi si ziceam “daca ei au reusit sa ajunga la linia de finish si eu pot sa reusesc astazi cand imi e rau, mi-e greu, ma doare!”…
Performanta iti cere rabdare! Mai ales cand ai 17 ani si le stii pe toate! Doar ca dupa aia te maturizezi si iti dai seama ca nu stii nimic de fapt, ca ai foarte multe de invatat!
Terrapsy: Cum se resimt trecerile de la juniori la seniori?
Ana-Maria Brânză: Sunt zile pentru sportivi in care oricat iti dai interesul, cat te concentrezi, nu-ti iese pur si simplu! Dar trebuie sa le accepti! Desi atunci apare frustrarea, neputinta, nervozitatea… Si nu intelegi, pentru ca ai muncit la fel ca in celelalte zile. Dar sunt si zile din astea, pe care trebuie sa le gestionezi, sa le accepti, pentru a ajunge la obiectivele dorite. Performanta iti cere rabdare! Mai ales cand ai 17 ani si le stii pe toate! Doar ca dupa aia te maturizezi si iti dai seama ca nu stii nimic de fapt, ca ai foarte multe de invatat! Si eu am trecut prin etapele astea! Pentru mine cel mai greu a fost in momentul trecerii de la juniori la seniori: eram sportivul talentat, ma feream de munca… Am fugit cat am putut de munca, pana mi-am dat seama ca doar talentul n-o sa mai dea randament la seniori. Pentru ca acolo era vorba de alta viteza, alta forta, de sportivi mult mai experimentati, mai antrenati… Este o alta etapa.
Sportivul care isi propune un nou record mondial trebuie sa se gandeasca la cum a fost stabilit acest actual record: secunda cu secunda castigate, cu rabdare, cu antrenament, cu seriozitate… Asta observ acum: nu mai avem rabdare.
Terrapsy: Cu ce se poate confrunta un sportiv tanar, care brusc castiga o competitive mare?
Ana-Maria Brânză: “Sa-ti fie frica de omul care nu are nimic de pierdut” asa se spune… asa a fost Emma Raducanu la US Open. Acum are deja ceva de pierdut. Dupa acel turneu a intervenit si presiunea asupra ei. Media, publicul a creat toata treaba asta, care la varsta frageda pot sa te “fure”. Dar aici e de asteptat sa intervina echipa din jurul ei, parintii… Si mai conteaza unde vrea sa ajunga! Sunt unii care au ajuns acolo, au bifat si gata! Dar pe ea nu o vad asa, mai degraba genul acela de sportiv care vrea mai mult, dar care trebuie sa treaca prin astfel de etape ca sa ajunga acolo!
Terrapsy: Cum a fost relatia ta cu parintii?
Ana-Maria Brânză: Le sunt recunoscatoare alor mei, care au fost genul acela de parinti care te lasa sa gresesti. M-au lasat sa gresesc foarte mult! Si pe mine si pe fratele meu! M-au lasat, dar intotdeauna stiam ca sunt acolo! N-a fost cazul sa vina sa ma ia de la politie, nu am fost genul ala de copil! Dar nu pot decat sa le fiu recunoscatoare ca m-au lasat sa gresesc, m-au lasat sa aleg! Noi ca adulti suntem datori sa le oferim informatia, nu sa aruncam asupra lor niste frustrari pe care le caram de atata timp! Si mama si-a dorit sa fiu balerina, ca n-a putut ea sa fie, dar oricum nu ma incadram la balet, deja iesisem din tiparul lor! Presiunea parintilor saboteaza performanta!
S-a uitat la mine cu privire de om mare si cu vorbe de om mare si mi-a spus “ aaa, aici vin doar sa ma joc!”
Terrapsy: Cum vezi toata “goana” asta de a-ti duce copilul la foarte multe activitati?
Ana-Maria Brânză: Am un exemplu de la o competitie… in timpul incalzirii o pustoaica a venit si s-a asezat langa mine si mi-a spus ca e obosita. Era inceputul antrenamentului. S-a uitat la mine cu privire de om mare si cu vorbe de om mare si mi-a spus “ aaa, aici vin doar sa ma joc! Eu de fapt invat in alt oras, fac naveta, inainte am fost la vioara, apoi la pian, apoi la scrima cu fratele meu, ca dupa aia sa vin aici sa ma joc”!
Terrapsy: Pare deja o normalitate in zilele noastre…
Ana-Maria Brânză: Asta poate pentru ca nu reusim sa le acordam noi timp suficient, sa petrecem timp cu ei, sa facem lucruri impreuna… Nu sunt parinte, nu vreau sa fiu inteleasa gresit… dar ce vad in sala, copiii nu mai vin pentru performanta sau sa-si dezvolte o abilitate! Ci vin pentru admiratia pe care o au fata de antrenor. Si nu stiu daca toti antrenorii nostri sunt pregatiti pentru ceea ce au nevoie copiii. Sunt de acord: copilul trebuie sa stie cate putin din fiecare, dar ei nu au nevoie chiar de toate activitatile acelea, ci au nevoie de 5 minute cu parintele lui! Asta este motivul pentru care eu am si scos aceasta carte (“En garde! Fetita cu masca tricolora”), pentru ca eu am crescut cu povestea de seara, indiferent ca mama venea epuizata de la serviciu sau tata avea ceva de facut! Era comoara mea! Pe langa faptul ca acum parintii incearca sa le ocupe timpul, astepta ca investitia lor sa dea roade!
*In partea a II-a si a III-a vom afla care sunt lucrurile care se intampla in sala de scrima cu care nu este de acord, despre „glumele” din copilarie pe seama numelui sau, despre antrenori si tensiunile cu acestia, momentele grele din viata de sportiv, psihologia sportiva, dar si despre ce sport ar fi facut, daca nu se oprea la scrima!