Partea a II-a*
Terrapsy: Cu ce lucruri nu esti de acord din ce se intampla in momentul actual in salile de scrima?
Ana-Maria Brânză: Nu sunt de acord sa se dea medalii tuturor copiilor care participa la o competitie, indiferent cum se numeste ea! Faci acest lucru pentru ca parintii sa fie multumiti, pentru ca ei sunt multumiti de bucuria copiilor, dar medalia aia e un simbol, pe care nu poate sa-l acceseze toata lumea… Cum se va simti un copil de 9-10 ani, care a invins pe toata lumea si are aceeasi medalie. Isi pierde din greutate! Sunt de acord cu diplomele de participare. Poate veni si din dorinta antrenorilor de a fi intr-o relatie ok cu parintii, de a-i multumi pe toti!
Stiam ca o medalie in plus inseamna o sansa in plus de a ajunge la un costum alb-imaculat, pe care eu il vedeam la sportivii din alte tari…
Terrapsy: Hai sa ne ducem un pic in copilaria ta… la “Brânzica”… ti s-a spus vreodata ca esti “brânza buna in burduf…” sau ca “n-ai facut mare brânza”… Cum ai resimtit “bullying”-ul?
Ana-Maria Brânză: O-hooo! Toate! Toate glumele vis-à-vis de numele meu de familie. Si bineinteles ca asta era amenintarea suprema, ca esti “brânză buna in burduf de câine”… Au fost momente cand nu mi-a convenit. Din fericire, mama a fost si este un motivator extraordinar: dupa primul Campionat National la care m-am clasat penultima, mi-a zis sa intorc clasamentul sa ma simt vicecampioana! Nu m-au afectat, dar cu siguranta ca pot afecta foarte multi tineri sportivi, mai ales cei care nu au o incredere stabila in propriile forte. Pe mine nu au facut decat sa ma inraiasca, sa-mi doresc mai mult sa castig eu respectul celorlalti! Pe mine chiar si acum ma motiveaza comentariile negative; critica, lipsurile m-au motivat toata cariera. Tot timpul voiam sa-mi depasesc conditia! Sa urc cate o treapta. Sunt convinsa ca in trecut sportivul roman a facut performanta de foame! Indiferent cat de trist suna chestia asta. La 13 ani am plecat la Craiova, la centrul national si am stat intr-un camin de liceu industrial, cu toaletele la subsolul cladirii, 4-5 fete in camera, luam conserve cu noi, cum iau soldatii pe front… astea erau conditiile! Stiam ca o medalie in plus inseamna o sansa in plus de a ajunge la un costum alb-imaculat, pe care eu il vedeam la sportivii din alte tari. Perioada aia m-a ajutat si m-a calit extraordinar, chiar daca a fost fara apa calda sau cu draperiile fluturandu-ne la geamurile de cand lumea si pamantul, asteptand coletele care veneau de la Satu Mare, Ploiesti, Brasov, din toata tara…pe care le imparteam intre noi. Cand venea Mos Nicolae venea cu gem si cu ketchup in adidasi, doar sa avem si noi ceva in adidasi, ca altceva nu ne permiteam! Dar toate neajunsurile astea m-au motivat sa-mi depasesc conditia si sa ajung acolo unde, chiar daca visam, speram sa ajung! “Bai, dar pot sa ajung pana acolo? Nu-s prea indrazneata?” Si uite ca nu am fost!
Terrapsy: Ai avut oportunitatea de a pleca afara? Si daca da, de ce nu ai facut-o?
Ana-Maria Brânză: Inainte de a termina bacalaureatul am avut ocazia sa studiez in America, primisem o bursa full. Am cantarit si am ramas aici pentru ca, indiferent cum este Romania, cu toate neajunsurile pe care le avem, mie mi-a oferit tot ce era necesar pentru a performa! Chiar daca uneori lipsurile au fost cea mai buna motivatie! Asta nu pot sa uit! Aveam 15-16 ani si mergeam la competitiile international cu costumele ingalbenite de vreme, cu adidasii lipiti cu leucoplast… pana si ciorapii ii imprumutam de la colegi! Si dupa fiecare victorie ma intrebam “cand o sa primesc si eu un costum alb, asa cum avea fetita pe care am invins-o”, care era din Franta, Italia, Spania sau mai stiu eu de unde… Ce explicatie poti sa gasesti tu ca adult, astfel incat sa-l motivezi pe acel copil?
La un moment dat, m-am oprit in timpul asaltului si i-am spus: “muncesc de o saptamana ca sa aud acel bravo!”
Terrapsy: Cum sunt antrenorii din scrima in Romania?
Ana-Maria Brânză: Sunt lipsa! Exista o lipsa acuta de antrenori! A fost socant pentru mine: la Campionatul Mondial Under 17 Romania nu a avut sportive prezente in finala, dar a avut doi antrenori – unul care antreneaza in Hong Kong si altul in SUA… Eu am inceput calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Tokio, cu un antrenor si am mai schimbat doi antrenori pana sa ajung la final. Iar ultima varianta, cel care m-a insotit la JO, a fost de fapt singura varianta pe care o aveam, pentru ca aveam nevoie de un suflu nou, un antrenor de perspectiva, care sa vina cu ceva nou. Si am gasit acest antrenor in persoana domnului Radu Podeanu, chiar fiul domnului Dan Podeanu, un tip super creativ, un tip care vede scrima altfel… Dar de la Radu am obtinut cel mai greu acel “bravo!” Desi sunt un sportiv ajuns la maturitate, ba chiar retras din activitate acum, a fost o reala provocare sa muncesc o saptamana intreaga in cantonament ca sa aud acel “bravo”. Era constient si-mi dadeam toata silinta pana in momentul in care, la un moment dat, m-am oprit in timpul asaltului si i-am spus: “muncesc de o saptamana ca sa aud acel bravo!”, iar raspunsul a fost “dar eu nu zic bravo in general!” “Dar sportivii au nevoie de incurajare, eu simt nevoia asta!”
Eu am inteles ca psihologul este acel om care te invata sa te ajuti, trebuie sa gasesti doar omul potrivit, omul cu care sa rezonezi.
Terrapsy: Psihologia sportiva merge si catre antrenor, pentru ca trebuie sa intelegi ce-l motiveaza pe sportiv, care sunt rotitele pentru “fine tuning”, de unde se pornesc toate “motoarele”…
Ana-Maria Brânză: …La noi partea de psihihologie a fost data la o parte foarte mult timp, eu am lucrat dea lungul timpului cu mai multi psihologi sportivi, cu unii am rezonat, cu altii nu… Ideea ca in societatea romaneasca, desi sunt semne bune, inca mai exista acea credinta ca nu ma duc la psiholog ca nu sunt nebun! Eu am inteles ca psihologul este acel om care te invata sa te ajuti, trebuie sa gasesti doar omul potrivit, omul cu care sa rezonezi. SI sa gesesti echilibru intre plansa de scrima si viata persoanala. Pentru ca, fara acest echilibru, nu vei reusi sa performezi, nici pe plansa, nici in viata personala. Sunt unii antrenori reticenti, la tot ce vine din afara, indiferent ca este preparator fizic, indiferent ca este instructor de nu-mai-stiu-ce… Asta au invatat pana acum si nu-i poti acuza, dar asta denota o lipsa de incredere! Altfel? M-as folosi de informatiile furnizate, si de preparatorul fizic, si de psiholog… Domnu’ Dan Podeanu a acceptat, desi am trait in vremurile in care antrenorul juca si rolul medicului, masorului, preparatorului fizic, era all in one… parinte, mentor, ba facea si temele cu noi, pentru ca plecam tot timpul cu caietele dupa noi in deplasari si ne intorceam cu temele facute…
Era despre bucurie si despre copilul care striga ca el vrea sa se joace! Se uitase de adultul care avea obiective!
Terrapsy: Cel mai bun sfat primit?
Ana-Maria Brânză: A fost sa merg, chiar inainte de Jocurile Olimpice de la Rio, si sa ma bucur de scrima! Intotdeauna a vazut “copilul interior”, iar cand acest copil era nemultumit se vedea si pe plansa si in viata mea de zi cu zi! Si mi s-a parut ca e atat de putin, nu pot sa merg la “razboi” doar cu bucurie, dar acolo am realizat ca e atat de mult! Chiar daca in prima faza nu am inteles , era despre bucurie si despre copilul care striga ca el vrea sa se joace! Se uitase de adultul care avea obiective!
* In ultima parte vom discuta despre momentele grele din cariera de sportiv, relatiile tensionate si nu numai cu antrenorii, problemele psihologice cu care se confrunta sportivii, ce alt sport ar fi facut daca nu era scrima si pe cine provoaca la interviu!