Ultimele zile au adus în prim plan o serie de emoţii puternice – de la furie, la tristeţe şi neputinţă – în timp ce foarte mulţi dintre noi se culcă cu gândul la evenimentele dramatice din Ucraina şi se trezesc cu ochii în televizor sau social media, urmărind cele mai proaspete ştiri.
Dar, în timp ce noi adulţii ne peocupăm de situaţia geopolitică, de anxietăţile noastre şi, sper, de ceea ce putem face pentru refugiaţii ucrainieni, copiii au temerile, întrebările şi reprezentările lor. Oricât am încerca să-i protejăm, nu avem cum să controlăm accesul la informaţie şi nici nu e recomandabil să ne prefacem, pretinzând că nu se întâmplă nimic îngrijorător. Aşa că iată câteva idei utile:
- Observă ce se-ntâmplă cu copilul tău
Până la 7 sau 8 ani, copilul îşi poate exprima preocuparea indirect: poate este mai trist ca de obicei, mai agitat, mai mofturos sau poate adoarme greu şi are coşmaruri. Unii copii organizează adevărate scene de război între jucăriile lor preferate sau desenează scene violente. În ceea ce-i priveşte pe adolescenţi, pot apărea întrebări specifice de tipul – Vom fi şi noi atacaţi ?
- Întreabă-ţi copilul dacă a auzit despre evenimentele din Ucraina
Este important să afli ce informaţii deţine deja. Chiar şi la grădiniţă, copiii îşi spun unul altuia ce au aflat din diverse surse (fraţi mai mari, vecini, internet, discuţii surprinse între părinţi). Dacă are acces la internet, este important să-i vorbeşti despre fake news, propagandă şi surse de informare de încredere. Este o ocazie foarte bună să înţeleagă că nu tot ce circulă pe reţelele de socializare este adevărat.
- Intreabă-l ce simte
Nu presupune că simte ce simţi tu! Unii copii sunt doar curioşi şi vor să ştie mai multe, alţii sunt indiferenţi (şi nici nu trebuie să-i forţăm să devină preocupaţi), iar alţii sunt speriaţi. Dacă nu pare interesat de acest subiect, un simplu – înţeleg că nu te interesează acest subiect, dar, când vei avea întrebări, poţi oricând să vorbeşti cu mine – este de ajuns.
Dacă sunt înfricosaţi, ar fi bine să aflăm care este sursa fricii. Unii au auzit că s-ar putea ca România să fie invadată, alţii că părinţii lor ar putea fi omorâţi sau că suntem în pericol nuclear iminent.
- Asigură-l că este în siguranţă
Acesta este mesajul principal pe care trebuie să-l transmitem, dar fără a minimiza sau respinge emoţiile copiilor: a le spune că exagerează sau că n-au niciun motiv să se teamă înseamnă să le transmiţi că emoţiile lor nu sunt acceptate şi nu contează. Mesajul pentru un copil mai mic ar putea fi: Războiul este ceva foarte serios, dar familia noastră este în siguranţă (prietenii tăi sunt în siguranţă, bunicii şi căţelul nostru e în siguranţă). Unui adolescent îi putem oferi explicaţii mai clare legate de alianţele dintre naţiuni şi efortul comun de menţinere a păcii.
De asemenea, nu renunţa la rutina familiei; dacă programul vostru de weekend include un film şi o plimbare în parc, nu-ţi petrece ziua încremenit în faţa televizorului – rutina menţine sentimentul de siguranţă.
- Protejează-ţi copilul de ştiri şi imagini cu impact emoţional
Nu are niciun sens ca televizorul să fie toată ziua deschis pe canalele de ştiri. Nu facem altceva decât să ne expunem pe noi şi copiii noştri la stimuli anxiogeni. Limitarea consumului de media este cea mai bună soluţie (din punct de vedere cantitativ, dar şi calitativ, alegând surse oficiale şi de încredere). De asemenea, dacă nu ştii răspunsul la întrebările factuale ale copilului, spune-i adevărul şi promite-i că te vei informa în acest sens.
- Nu transforma copilul într-un debuşeu pentru trăirile tale
Conversaţia cu copilul tău nu este prilejul potrivit pentru a defula propria frică, furie sau tristeţe. Este una să spui că şi tu eşti trist pentru ceea ce se-ntâmplă şi cu totul altceva să izbucneşti în plâns atunci când discuţi cu copilul. Adu-ţi aminte că un copil are nevoie de tine pentru a-şi regla emoţiile.
- Încurajează acţiunea
Cercetările psihologice subliniază faptul că există o corelaţie între trăirea neputinţei şi traumă, aşa că este o idee bună să-ţi ajuţi copilul să facă ceva: de pildă să doneze o parte din jucăriile şi hainele lui copiilor refugiaţi. Aceste mici gesturi îi dezvoltă percepţia propriei competenţe. Adolescenţii pot fi chiar implicaţi în discuţii despre cum ar putea fi evitate războaiele (poţi introduce concepte precum negociere, înţelegere, tratate, cooperare).
Şi, nu uitaţi, rolul părinţilor este acela de a-şi face copiii să se simtă protejaţi şi ascultaţi!