Pe langa articolul din Gazeta Sporturilor, mai sunt cateva precizari de facut despre tipurile de abuz, astfel incat sa putem sa le recunoastem mai usor. Le vom aborda mai jos incercand sa si exemplificam modul de manifestare. Dar mai trebuie sa spunem faptul ca abuzul se intalneste nu numai in sport, ci si acasa sau in relatii, la scoala sau la job, fie el unul obisnuit sau la o „elitista” corporatie.
Abuzul psihologic este o formă de violenţă mai puţin evidentă, care include tratamente sau comportamente ce pot diminua sau chiar distruge simțul de identitate, demnitatea și valoare de sine a sportivului (izolare, agresiune verbală, umilire, intimidare, infantilizare, batjocură pentru performanță slabă, folosirea de jigniri, ignorarea, amenințările).
Abuzul fizic înseamnă orice act intenționat de tipul lovire, care provoacă traume fizice sau răni, dar şi practicile de dopaj forțat, impunerea unor diete nesănătoase, instigarea la rănirea adversarilor sau impunerea de către antrenor a unor activităţi fizice forțate sau neadecvate (de exemplu, sarcini de antrenament neadecvate vârstei şi gradul de extenuare sau atunci când sportivul este accidentat).
Hărțuirea sexuală şi abuzul sexual se referă la orice comportament verbal sau fizic de natură sexuală, nedorit sau neconsimţit. De asemenea, este vorba despre un abuz în cazul în care consimțământul este forțat, manipulat sau nu poate fi dat (servicii sexuale în schimbul unui tratament privilegiat, agresiune sexuală în cazul sportivilor minori).
Neglijarea înseamnă eșecul unui antrenor de a oferi un nivel minim de îngrijire sportivului, ducând astfel la producerea unui prejudiciu sau creând condiţiile pentru un pericol iminent de vătămare. De asemenea, vorbim despre abuz dacă antrenorul manifestă o atitudine permisivă față de comportamentul antisocial sau abuziv al unui sportiv faţă de altul/alţii sau neintervenţia în cazul unor comportamente disfuncţionale (inclusiv a-i permite, cu bună ştiinţă, unui sportiv să consume substanţe dopante).
***
E important să înțelegem că frica și anxietatea nu stimulează performanța. Mai ales în cazul copiilor, cronicizarea stărilor de frică afectează dezvoltarea cortexului prefrontal, regiunea creierului responsabilă cu funcția executivă, adică urmărirea și modificarea planurilor, concentrarea atenției, inhibarea comportamentelor impulsive, încorporarea informațiilor noi. Or, sportivii au nevoie de toate aceste abilități. A trăi sub o amenințare constantă are consecințe grave asupra sănătății: slăbirea sistemului imunitar, creșterea riscului de leziuni cardiovasculare, probleme gastrointestinale. Afectează și: memoria, capacitatea de autoreglare a emoțiilor, modul în care creierul procesează informațiile și indiciile nonverbale. Am auzit des vehiculată ideea că nu ar fi fost obținute performanțe fără abuzuri ale antrenorilor. Dar câți sportivi foarte talentați au cedat psihic, câți au abandonat tocmai din cauza abuzurilor? Câți mari campioni am fi avut dacă ei nu ar fi fost tratați abuziv?
Gasiti restul interviului aici.