Am asteptat cu nerabdare sa intre in vigoare legea care interzice “vedetelor” sa faca reclama la casele de pariuri, pentru ca am privit-o ca pe un firesc demers spre normalitate. Cu siguranta normalitatea mea. Insa as vrea sa impartasesc din ea, asa cum o vad eu, un om obisnuit, dar cu un “raspel” psihologic..
M-am abtinut la a comenta acel tanguit “ma opresti sa muncesc” al lui Ilie Nastase sau la naivul “nu cred că un copil se apucă de pariuri pentru că mă vede pe mine într-o reclamă!” al lui Razvan Rat. Sau penibilul “nu te pun eu să-ți riști ce ai agonisit, asta e strict problema ta. Ți se spune să joci responsabil” al lui Alex Velea…
Mai mult ca sigur nu doar ei nu inteleg fenomenul si ar trebui explicat mecanismul de modelaj social: oamenii, cu atat mai mult copii/adolescenti, preiau comportamentele celor pe care ii admira, iar daca aceste “modele” valideaza pariurile, riscul de a considera pariurile o activitate fireasca creste exponential, functionand ca amplificatori de mesaj. Asta alaturi de normalizarea jocurilor de noroc (“sunt peste tot, toata lumea pariaza, chiar si X fost mare spotiv sau Y vedeta”).
Ar mai trebui explicat cum functioneaza pariurile si ce se intampla in psihicul pariorilor. Simplist explicat: mai multi oameni pariaza, o parte din bani merg direct catre “casa”, restul se impart unora care castiga mai mult decat au pariat, pentru ca au luat din banii celor care au pierdut. Mai departe, toti pariaza din nou, iarasi o parte din bani merg catre “casa” si ce a mai ramas se imparte la castigatori. Si tot asa. Deci singurul care castiga de fiecare data este… surpriza: CASA! Si nu “acasa”.
Si apoi “casa” isi permite sa faca tot felul de reclame, in care apar tot felul de “sampioni”, care sa multiplice numarul celor care pariaza sau sa intretina/inteteasca actiunile celor deja activi, aruncand tot felul de momeli: promotiile „cashback”, „pariuri inapoi” sau oferte similare cu efect psihologic puternic, ele reducand perceptia riscului si creand impresia ca pierderea e partial compensata.
Ce se intampla cu psihicul? Din perspectiva psihologica apar mai multe efecte evidente: iluzia controlului (“eu ma pricep la fotbal, castig sigur”, “ma pot opri oricand”, “eu pariez o suma mica saptamanal, de 30 de ani, doar de fun”), in conditia in care operatorii prelucreaza date importante profiland jucatorii cu target pe cei care pierd frecvent, cei din zone vulnerabile, etc, adrenalina – emotia se muta de la spectacol spre castig, dependenta – sistemul de recompense din creier – dopamina – este prins in capcana castigurilor imprevizibile, iluzia castigului – in documetarul “Pariuri sportive. Bookmakerii iau toata miza” al televiziunii ARTE/Linda Bendali, se afirma “99% din clientii nostri pierd”, iar cei care castiga constant sunt limitati.
In a doua parte o sa vorbim despre incercarile nereusite din trecut de a interzice reclamele, cu accent pe beneficiul statului in a face asta (da, stiu, unul din argumente a fost “statul face bani multi din impozitarea gamblingului”, dar e eronat si voi arata de ce) si pe solutii pentru viitor.
Ganduri bune,
Marcel